85

D.B.

Nu uiți brusc.
Uiți în feluri mici,
ca atunci când nu mai știi dacă ochii lui
erau negri sau căprui.

Uiți vocea
nu dintr-odată,
ci în notele joase,
în felul în care spunea "vei fi mai fericită"
fără s-o creadă.

Uiți atingerile şi braţele
într-o seară
când ți-e frig, dar nu mai simți lipsa celorlalte.

A începe să uiți
e un fel de a ierta —
nu pentru că vrei,
ci pentru că anii şi tăcerea te învaţă că aşa e mai uşor, decât cu amintirea.

Și într-o zi,
îți dai seama că nu l-ai mai visat
de ceva timp.

Și e liniște.
Nu fericire,
dar liniște.
Și e destul.