91

D.B.

Dacă va fi din nou iubire,
să nu vină ca o furtunaă —
ci ca o briză ce nu strică nimic,
dar te face să-ți ridici privirea.

Să nu rupă de mine,
ci să mă țină
mai aproape de cine sunt,
fără să mă ceară altfel.

Să nu promită veșnicii,
ci zile simple,
cu adevăr în ele
și cu mâini care nu se închid când doare.

Dacă va fi din nou iubire,
să nu se grăbească.
Să vină pe jos,
cu pași rari, iar în timp să învățăm
că tăcerea poate fi împărțită
fără frică.

Și dacă nu va fi —
e bine și așa.
Fiindcă m-am învățat
să nu mă mai uit după cine pleacă,
ci după cine
rămâne
în mine.