92

D.B.

Erai acolo.
Atât de aproape,
încât ți-aș fi putut atinge sufletul
cu o singură silabă.
Dar n-am rostit-o.
Poate din teamă.
Poate din ruşine.
Poate pentru că tăcerea
era singura formă de iubire
pe care o puteam purta
fără să te pierd.

Și totuși,
n-ai știut niciodată
că, în toate viețile mele nespuse,
tu ai fost începutul.

Acum, în liniștea serilor,
te simt aproape,
ca o amintire care nu apune,
ca o mângâiere care nu vrea să se piardă.

Nu te chem, nu te chem niciodată —
las timpul să țină piept durerii,
iar eu să păstrez
ce n-am avut curaj să spun vreodată:

că te-am iubit în tăcere,
cu toată ființa,
cu toate cuvintele nerostite
pe care le-aș fi purtat
până la capătul lumii,
chiar și dacă nu m-ai fi auzit niciodată.

Rămâi o lumină blândă,
un început ce nu se termină,
o promisiune fără cuvinte
pe care doar inima o înțelege. Goodbye my lover, goodbye my friend, you were the one, you were the one till the end...