59

Nu stiu cum esti acum, nici nu cred ca vreau sa mai stiu. 

Dar asa mi te amintesc: cu

razele de soare-n parul tau ce impleteau lumini, vad ochii in care-ti cadeau picaturi din miezul cerului si-aud soaptele marii ce tremurau pe buzele tale incet.

Parfumul tau era aerul, aerul noptii, miroseai a verde si caldura.

Iar chipul... in chipul tau loveau stelele si plangeau de dulceata tristetii trandafirii. 

Desi, tu asta nu ai cum sa stii.

Nu stiu de ce astazi mi-am amintit. Pentru ca, sincera sa fiu, nu obisnuiesc sa-mi mai amintesc. Aprope niciodata.

As fi vrut sa opresc ceasul lucrurilor marunte printre care ne invarteam atunci cand ne-am revazut.

Si-as fi vrut sa te tin in brate mai mult decat te-am tinut, si-as fi vrut sa te iubesc mai mult decat te-am iubit si poate... poate as fi vrut sa tac si sa spun mai mult decat am facut-o. As fi vrut sa-ntelegi, sa poti sa citesti ceea ce n-am avut cum sa spun. As fi vrut... sa te cuprind, mai cu putere, mai cu viata, cu sufletu-as fi vrut sa te cuprind. Cu nemurire si cuvintele ce nu mai stiu si n-o sa mai stie sa vina vreodata