44

                                                                     

" E induiosator, ai o tristete-n privire cand razi."

N-am multi ani, dar stiu ce e viata, stiu ca exista o linie subtire intre bine si rau, intre dragoste si ura, ca azi ai si maine posibil sa nu mai ai, ca tot destinul nostru nu-i decat o antiteza.
N-am fost iubita niciodata, insa stiu exact ce presupune dragostea, am descoperit ce inseamna si cum se traieste iubirea doar iubind pe altii, iubind oamenii adevarati din viata mea, gandindu-ma intr-un anumit fel la cineva, simtind atatea.
N-am pierdut niciodata nimic in afara de familie, si cu asta pot spune ca am pierdut totul...astfel am avut momente in care am cunoscut sentimentul de a nu mai avea, suferind si inlocuind imaginea noastra impreuna cu un mare gol, un gol ce nu va putea fi substituit vreodata.
N-am zburat vreodata, dar stiu cat de cald e cerul si cat de mirific e albastrul in care ochii mi se pierd de atatea ori, privind pasarile care-si leagana aripile-n soapte de aer, ascultand si primind ploaia de sus, ridicand mainile catre el.          
N-am fost niciodata-n rai, dar descopar ce-i paradisul atunci cand privesc in ochii vesnic tineri ai mamei mele, iar bratele ei inca mai reusesc sa cuprinda greutatea trupului meu.
N-am fost nici macar in iad, si totusi, stiu ca iadul e suferinta oamenilor nevinovati, boala, saracia si deznadejdea.
N-am urat vreodata pe cineva, dar nu mi-e strain sentimentul de detestare, stiu cum e sa fii dispretuita pentru ceea ce esti si nu mi-e imposibil sa traiesc cu ideea asta.
N-am fost niciodata saraca, si nu pentru ca am avut tot timpul bani, n-a fost asa, ci pentru ca am avut alaturi persoane care nu m-au lasat sa simt din cea mai dezgustatoare lipsa - cea de apropiati si de priviri calde.
N-am primit lovituri fizice, dar am fost ranita descoperind adevaruri ascunse, auzind cuvinte care dor si nuvor fi uitate vreodata.
N-am fost niciodata singura, fiindca desi singuratatea e mediul meu si ma regasesc in ea, in inima am avut mereu pe cineva, cineva care mi-a inteles nevoia de solitudine si de spatiu, multumesc acelora.
Nu ma simt inca o femeie in adevaratul sens al cuvantului, dar inteleg cat de greu si de minunat este sa fii una, privind-o din nou pe mama, ea - cea care este prietena, parinte, sora, fiica la randul ei, o luptatoare care si-a pus pe ultimul loc propria fiinta, ea este exemplul meu de femeie adevarata.
Nu stiu, nu stiu multe lucruri, n-am cunoscut inca anumite trairi, si mai am mult pana a le cunoaste in totalitate pe cele despre care am vorbit.
Stiu insa un singur fapt si un singur sentiment de care-s sigura si anume ca: am avut mereu alaturi oameni care nu m-au lasat sa ma gandesc la uratenia si limitarea mea, sa simt tristete sau inferioritate, ci m-au invatat ce inseamna apartenenta, frumosul dincolo de trup.
Iar celor carora m-au facut sa sufar, sa ma simt intr-un anumit fel, nu pot decat sa le multumesc, datorita lor stiu pe cine si ce sa pretuiesc in viata asta.
Si mai stiu ca am niste valori, virtuti morale dupa care-mi ghidez pasii  si fara de care nu concep existenta. 
Am simtit atat de multe prin oamenii care m-au inconjurat si inca ma inconjoara, atat de multa fericire si tristete incat sufletul meu a capatat culoarea ochilor lor, gustul lacrimilor voastre si caldura din zambetele sincere ce va apartin.
Eu insami traiesc prin voi, rad si plang pentru si datorita voua.
Oameni, oameni.
Eu de multe ori n-am si totusi am, doar datorita faptului ca voi existati.