42

Nu-mi vorbi, stiu ca linistea asta dintre noi vorbeste mai mult decat niste cuvinte o pot face. 
Si cred ca-i atata gol pentru ca noi ne-am dorit oarecum asta.
Uneori e nevoie de nimic ca sa poti avea orice, de distanta doar ca sa poti simti aproape, de tacere ca sa auzi, uneori ne dorim si cautam intunericul doar ca sa gasim lumina. Uneori, anumite lucruri, de regula cele mai importante, nu cer ceva, momente cand linistea spune si da totul.
Stiu ca simti ca ma gandesc la tine, pentru ca eu simt fiecare gand de al tau ce-mi poarta numele...
Si desi eram obisnuita cu cuvinte, atatea cuvinte... Imi place sa te ascult si fara a te auzi, fara a te citi. Usoara lipsa a a ta spune destule, spune atat incat sa nu mai astept sa primesc niste litere adunate cu sens. Timpul si spatiul asta dintre noi lasa oarecum o senzatie suava, un gol parca plin, un rece parca cald.

Melancolie, usoara melancolie cand inchid ochii si sub pleoape-mi apare chipul tau.        

Nu-mi vorbi, lasa linistea sa cada si totusi sa continuam sa ne gandim.
Stiu ca stii ca te iubesc, stiu ca stii totul.
Mi-e dor sa te vad, tot timpul mi-e dor sa te am. 
Si-ti scriu fiindca simt ca ne cautam, iti scriu fiindca doar asa ne gasim, aici, noi 2.
Scrie-mi numele tau pe o hartie si arunc-o-n aer cat poti tu de departe, ar fi cea mai subtila imbratisare dintre noi.

P.S. 
La despartire ti-am lasat un stol de ingeri sa te vegheze:
Cand respiri
Cand visezi
Cand iubesti
Cand zambesti, si sper ca zambesti acum.